|
|
|
»
Stiri » Parteneri in proiectul "Uleiosul"

Parteneri in proiectul "Uleiosul"

     Din dorinta de a ne implica in diferite activitati cu caracter social am decis sa sprijinim un proiect nou, un start-up cu potential ridicat, zicem noi. Astfel am descoperit proiectul Uleiosul - proiect pilot de colectare urbana a uleiului alimentar si a grasimilor alimentare de uz casnic.

     Chiar daca in prezent se desfasoara doar la nivel local - in Bucuresti - credem ca initiativa lui Marian Scafaru, initiatorul acestui proiect, este una care va castiga multi adepti si se va dezvolta treptat la nivel national.

     "
Grija fata de mediul inconjurator incepe din casa si cred ca implicandu-ne in zona noastra de confort si dezvoltand un obicei cu impact nu doar asupra mediului (uleiurile uzate nu sunt biodegradabile, iar expunerea lor, chiar si accidentala, in mediul inconjurator afecteaza grav ecosistemul) dar si asupra noastra (uleiul alimentar si toata familia lui, strica si infunda canalizari) putem ajunge si la alte obiceiuri sanatoase cum ar fi stingerea luminii cand parasim o incapere, oprirea apei cand plecam din fata chiuvetei sau chiar la colectarea selectiva a altor deseuri.
     Nu in ultimul rand pentru ca imi doresc sa arat ca in Bucuresti lucrurile se pot face si altfel decat cu o masina. Intr-un oras sufocat de tot mai multe masini, in care aerul pe marile bulevarde a devenit irespirabil la orele de varf, schimbarea perceptiei ca autoturismul este singurul mijloc de transport viabil in orice situatie, poate si trebuie sa vina si de la noi. De aici si dorinta de a transporta uleiul rezidual colectat cu ajutorul bicicletelor utilitare (eng. cargo bike-uri)." (Marian Scafaru)
      
Cum puteti ajuta la succesul acestui proiect?

     Colectand uleiul sau untura pe care o folositi la gatit in gospodarie intr-o sticla de plastic ( de 2 sau 5 litri ), galetusa , cutie de metal sau in ce isi doreste fiecare. Cand se umple, puneti mana pe telefon si sunati pentru ca el sa fie ridicat. Pe gratis!
Mai multe detalii despre efectele nocive ale uleiului de gatit folosit aruncat in canalizare, a scopului colectarii si reciclarii uleiului alimentar uzat dar si alte informatii utile puteti gasi pe site-ul de prezentare a proiectului: www.uleiosul.com  

     Incepand cu 2 decembrie Uleiosul demareaza campania Marea Uleiada! Puteti preda uleiul alimentar uzat colectat prin simpla completare a unui formular. Veti fi contactat ulterior in vederea predarii lui.

     Impreuna speram sa reusim si sa avem parte de cat mai multi participanti la proiect! Daca sunteti din Bucuresti nu ezitati sa ii contactati si o sa aveti si o surpriza!